More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    26 de microbuze electrice, în valoare de aproape 36 de milioane de lei, destinate transporturilor elevilor, vor ajunge în județul Suceava

    Un nou proiect urmează a fi introdus pentru finanțare prin PNRR se referă la achiziționarea de microbuze electrice pentru elevii din județul Suceava.

    Este vorba de proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din Judeţul Suceava”, care urmează să fie promovat la finanțare în cadrul Investiției I10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi, Componenta C15 Educaţie, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a cheltuielilor legate de acesta.

    Valoarea totală a proiectului este de 35.902.044,42 lei.

    Obiectivul apelului vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere în zonele izolate, cu populație scăzută, prin achiziționarea de microbuze școlare „verzi” (electrice), prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător în același timp.

    Solicitantul eligibil care poate depune cererea de finanțare în cadrul apelului este unitatea administrativ-teritorială la nivel de județ, reprezentată de Consiliul Judeţean.

    Beneficiarii finali sunt unitățile de învățământ din ciclul primar, gimnazial sau liceal.

    Utilizatorii finali ai apelului sunt elevii înscriși în unitățile de învățământ din unitățile administrativ-teritoriale către care se vor repartiza microbuzele.

    La finalizarea perioadei de implementare a proiectului, UAT Județul Suceava, care a preluat delegarea depunerii proiectului, va transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziționate către unităţile administrativ-teritoriale care au delegat dreptul de depunere a Proiectului, în baza acordului de parteneriat anexă la prezentul proiect de hotărâre.

    Alocarea financiară per proiect este de maximum 30.172.560 de lei fără TVA, echivalentul a 6.097.560,97 de euro fără TVA. Apelul este deschis pentru depunere de proiecte în perioada 18.05.2023-30.06.2023. Implementarea activităţilor proiectului vor fi finalizate, cel mai târziu, până la data de 31 decembrie 2024, dată limită menționată în Ghidul Solicitantului.

    „Proiectul vizează asigurarea mobilității prin microbuze electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, asigurând mijloace de deplasare pentru elevii aflați în zone cu populație scăzută, facilitând accesul la educație de calitate a acestora, cu protejarea mediului în același timp”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava..

    Conform Ghidului Solicitantului depunerea proiectului se va face de către solicitantul eligibil U.A.T. Județul Suceava, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale beneficiare selectate pe baza unui punctaj rezultat în urma aplicării unor criterii de ierarhizare stabilite prin Ghid, respectiv:

    a) inaccesibilitate la transport școlar;

    b) amplasarea unității de învățământ preuniversitar în mediul rural / urban, izolat sau într-o zonă defavorizată din perspectiva geografică sau socio-demografică;

    c) existența stațiilor de încărcare;

    d) numărul de elevi beneficiari de burse sociale;

    e) asigurarea, pe o durată de minimum 4 ani, a resursei umană (șofer), costurile de reparații și întreținere a microbuzelor, precum și costurile de alimentare.

    Ca urmare a acestei ierarhizări şi raportat la bugetul maxim aprobat per proiect prin Ghidul Solicitantului, respectiv 30.172.560 lei fără TVA, a rezultat faptul că pot fi achiziţionate un număr de 26 de microbuze de 16+1 locuri.

    „Aceste microbuze vor fi achiziţionate de UAT Judeţul Suceava şi vor fi predate ulterior celor 26 UAT-uri partenere din proiect. În situaţia în care în urma derulării procedurilor de achiziţii pentru aceste microbuze se vor înregistra economii, vom suplimenta lista UAT-urilor beneficiare conform punctajului obţinut”, a mai precizat Gheorghe Flutur.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles