More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    VIDEO Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile. Următorul pachet de măsuri de relaxare ar putea fi adoptat după data de 1 iulie (NAȚIONAL)

    Guvernul a decis, marţi, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

    „După un număr de 166 de cazuri noi ieri, astăzi am avut 250 de cazuri, 10 decese de ieri până astăzi, avem peste 4.500 de cazuri active, în acest context şi tocmai în evoluţia focarelor care se află în diseminare, s-a decis prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă”, a declarat Tătaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria

    El a adăugat că în aceste condiţii se gestionează în continuare şi un al treilea pachet de măsuri de relaxare.

    „Tot în şedinţa de astăzi, ca urmare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, s-a decis să se relaxeze anumite activităţi”, a completat Tătaru.

    Ministrul Sănătăţii a menţionat că grădiniţele, creşele şi afterschool-urile îşi vor relua activitatea pe parcursul verii, după un set de măsuri şi norme privind distanţarea fizică şi protecţia sanitară.

    S-a decis şi reluarea activităţii în sălile de fitness. „Această activitate se va relua în aceleaşi condiţii de distanţare fizică, de natură sanitară, precum şi cu precauţii în ceea ce priveşte dezinfecţia, precauţii în ceea ce priveşte spaţiul comun din aceste instituţii”, a precizat el.

    Tătaru a spus că în mall-uri, de asemenea, trebuie să existe „o anumită atenţie”.

    „Mall-uri, referindu-ne la spaţiile de vânzare, nu se discută în mall despre deschiderea cinematografelor, despre deschiderea food court-urilor sau despre deschiderea acelor locuri de joacă. Sunt spaţii comune, care au un anumit specific, şi trebuie o anumită atenţie. Menţionez că am luat sau luăm aceste decizii de relaxare în măsura în care putem avea nişte măsuri sau nişte precauţii în acest sens, putând interveni la un moment dat, dacă există evoluţii nefavorabile”, a explicat ministrul.

    El a menţionat că reluarea slujbelor religioase în interiorul bisericilor se face cu respectarea distanţării fizice şi purtarea măştilor de protecţie.

    „Aceste reluări de slujbe sau adunări religioase în interior se fac la fel, în contextul respectării acelei distanţări fizice. Numărul de persoane aflat în interiorul bisericilor sau sălilor de cult se va face în funcţie de suprafaţa acestor săli. Numărul de persoane va ţine cont de distanţarea fizică, la fel obligativitatea păstrării măştilor este în curs”, a afirmat Nelu Tătaru.

    Potrivit acestuia, pentru sportul în aer liber trebuie să se respecte aceleaşi condiţii de igienă, de distanţare fizică.

    „Orice eveniment privat în interior nu va depăşi numărul de 20 de persoane, iar evenimentele private în aer liber nu vor depăşi un număr de 50 de persoane”, a precizat el.

    Tătaru a adăugat că un următor pachet de măsuri de relaxare ar putea fi adoptat după data de 1 iulie.

    „Respectând nişte reguli de igienă, distanţare fizică, reguli de precauţie pe care trebuie să le avem fie că este afterschool, fie că este mall, fie că este sală de fitness, fie că este biserică, putem gestiona o situaţie care să ne ducă 1 iulie la un alt pachet de relaxări. Conştientizăm şi noi, ca Guvern, după cum credem că conştientizează şi populaţia, că situaţia încă nu este la final, suntem într-un moment pe care trebuie să-l gestionăm, suntem într-un moment în care putem ajunge la o viaţă cvasinormală doar respectând aceste condiţii „, a afirmat ministrul Sănătăţii.

    Sursa: Agerpres

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles