O autospecială de poliție aflată în misiune a fost făcută aproape evantai în urmă cu o săptămână când o șoferiță nu s-a asigurat când a virat la stânga pe un drum județean din zona localității Vadul Moldovei și a intrat în coliziune cu una dintre autospecialele de poliție care transportau mai multe persoane reținute către Inspectoratul Județean de Poliție Suceava.
„Dusterul în care se aflau doi colegi de-ai noștri din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Roman și unul dintre bărbații reținuți, a fost proiectat într-un șanț apoi în alte două mașini parcate pe marginea drumului. Imaginile cu autospeciala arată în mod clar că nu oferă nicio protecție, iar airbag-urile <<au uitat>> să se deschidă, ceea ce demonstrează faptul că verificările tehnice ale autospecialelor de poliție lipsesc cu desăvârșire și oricând un incident similar se poate transforma într-o tragedie. Colegii noștri, care purtau centura de siguranță la momentul producerii împactului, s-au ales în urma accidentului cu niște contuzii, neavând nevoie de îngrijiri medicale. Conducerii Inspectoratului Județean de Poliție îi transmitem faptul că la demisolul Poliției Municipiului Roman există spațiu pentru reînființarea Centrului de Reținere și Arest Preventiv sau cel puțin a unui pavilion al acestuia sau mai mult de atât, chiar la sediul inspectoratului care a fost recent renovat, pentru că decizia efectuării de <<excursii>> cu persoanele private de libertate de la un inspectorat la altul nu e decât ineficientă, implică timp și resurse umane care sunt limitate”, a declarat Ioan Cănărău vicepreședintele Sindicatului EUROPOL.
