La 13.07.2021, la ora 15.15, lucrătorii Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că o autoutilitară transportă material lemnos fără a deține documente. Polițiștii l-au apelat telefonic pe Daniel Bodnar, care a menționat telefonic că se află pe raza localității Păltinoasa, în spatele unei autoutilitare care are direcția de mers înspre Suceava.
În urma acestei sesizări, agenții s-au deplasat pe direcția de mers către Suceava, unde au interceptat autoutilitara Tatra ce tracta semiremorca. La volanul autoutilitarei a fost identificat Petru S., în vârstă de 52 ani, din localitatea Stulpicani.
S-a luat legătura cu lucrătorii Ocolului Silvic Frasin, care au efectuat verificarea transportului în aplicația SUMAL, reieșind faptul că autoutilitara și semiremorca pe care o tracta, figurează cu avize valabile.
S-a luat legătura cu lucrătorii ISCTR Suceava și cei din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, care s-au deplasat la fața locului. Lucrătorii Gărzii Forestiere Suceava nu au constatat nereguli cu privire la transportul de lemne.
La 13.07.2021, la ora 16.23, lucrătorii din cadrul SPR 13 Bălcăuți au fost sesizați prin apel 112 de către Daniel Bodnar cu privire la faptul că dinspre orașul Milișăuți pe DN2 H spre comuna Grănicești, se deplasează o autoutilitară transportând material lemnos ilegal, fără documente legale de proveniență.
Având în vedere aspectele sesizate polițiștii s-au deplasat pe raza comunei Grănicești, localitatea Iacobești, unde au identificat oprită autoutilitara în cauză, pe DC 40 Iacobești, de către lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier Suceava, ocazie cu care au fost stabilite că vehiculul care transporta material lemnos era o autoutilitară marca Mercedes-Benz Actros, având cuplată semiremorca. A fost identificat și legitimat conducătorul auto în persoana lui Gheorghe Ș., domiciliat în satul Dănila, comuna Dărmănești, angajat al firmei SC Confana SRL Dărmănești, constatându-se faptul că transporta material lemnos de esență plop, deplasându-se către punctul de descărcare SC Confana SRL – punct lucru Iacobești, de pe raza localității Iacobești, comuna Grănicești.
Procedându-se la verificarea documentelor de însoțire a materialului lemnos, conducătorul auto a prezentat factura fiscală din 13.07.2021 emisă de SC Gatermar SRL Marginea pentru cantitatea de 32,122 mc.
S-a procedat la verificarea în aplicația SUMAL unde în urma analizării imaginilor de la momentul încărcării materialului lemnos în vehicul (locul de livrare) s-a constatat faptul că acestea corespund cu încărcătura existentă în vehicul (la momentul controlului).
Întrucât încărcătura de material lemnos nu depășea limitele înălțimii maxime admise, fiind sub acest nivel, aspect certificat de lucrătorii din cadrul ISCTR Suceava.
