Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO Incendiu de proporții izbucnit într-o gospodărie din Arbore de la coșul de fum

Ieri, în jurul orei 20.50, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca, înpreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Arbore.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul locuinței și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la o gospodărie învecinată.

Incendiul a fost stins la ora 23.40.

Au ars: acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, adăpostul de animale și o magazie de lemne, construcții corp comun, pe o suprafață de 50 de metri pătrați, circa 15 metri cubi lemn de foc, materiale textile aflate în podul locuinței și altele. S-au degradat tavanul casei, obiecte de mobilier și bunuri casnice. În incendiu au pierit 15 păsări de curte (găini).

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.          

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat locuința învecinată.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles