Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO FOTO Un fălticenean a fost săltat de DIICOT într-un dosar de furturi de aparatură stomatologică din Franța. Paguba din dosar este de 4,5 milioane de euro

La data de 27 februarie 2024, polițiștii de la Servicii Investigații Criminale Suceava l-au prins pe Cosmin – Alexandru Petrișor, de 36 de ani, din municipiul Fălticeni, cu ocazia efectuării unei percheziții.

Bărbatul figura ca urmărit internațional, pe numele său autoritățile judiciare din Franța au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt săvârșit în cadrul unui grup organizat, participarea la o asociere de infractori și tăinuirea unui bun ce reprezintă produsul unui furt săvârșit în cadrul unui grup organizat conform Codului penal francez.

Cosmin – Alexandru Petrișor a fost condus și prezentat procurorului de serviciu din cadrul  Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore.

Fălticeneanul a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.

La data de 27 februarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au pus în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară, la persoane fizice și juridice, în județele Suceava, Tulcea, Maramureș, Iași și Brașov, într-un dosar penal aflat în instrumentarea Secțiunii de cercetări din Nancy a Jandarmeriei Naționale Franceze în care sunt vizate fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociație de răufăcători în vederea săvârșirii unei infracțiuni.

Cercetările, efectuate cu sprijinul Oficiului Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante, vizează membrii unui grup organizat de criminalitate itinerantă, specializat în comiterea de furturi de aparatură stomatologică, pe teritoriul Franței.

Autoritățile franceze, în cadrul cooperării judiciare internaționale în materie penală prin Jurisdicţia Inter-Regională Specializată (JIRS) din Nancy – Franţa, au formulat 15 ordine europene de anchetă, din aceste activități de cooperare, rezultând faptul că membrii grupului (alcătuit din cetățeni români), în perioada aprilie 2022 – noiembrie 2023,  au săvârșit 19 infracțiuni de furt, pe întreg teritoriul Franței, fiind sustrase peste 3.000 de bunuri din societăți care fabrică sau comercializează aparatură medicală stomatologică. 

Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 4.500.000 de euro. 

În urma activităților desfășurate au fost depistate opt persoane față de care autoritățile franceze au emis mandate de arestare europene.

Față de cei opt membri ai grupului, procurorii  parchetelor de pe lângă curțile de apel competente au dispus măsura reținerii.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate aparate și instrumente medicale stomatologice, despre care există bănuiala rezonabilă că fac parte din echipamentele sustrase de pe teritoriul Franței (aparatură stomatologică și accesorii pentru aceasta – scanere intraorale, implantoare, sisteme de magnificație, seringi electronice), suma de 16.500 euro,  mai multe telefoane mobile, înscrisuri, 106 cartușe cu glonț de 9 mm, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, au fost ridicate o replică armă, un pistol neletal, o armă lungă letală (toate suspuse regimului autorizării) deținute ilegal.

Activitățile de cooperare internațională au fost realizate cu  suportul EUROJUST  și EUROPOL, la acțiune participând și anchetatori francezi și ofițeri de legătură ai Jandarmeriei Naționale Franceze din cadrul Ambasadei Franței la București.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de investigații criminale, criminaliști și cei ai serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Tulcea, Iași, Suceava, Maramureș și Brașov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles