FOTO FRF

Federația Română de Fotbal promovează Cupa României prin intermediul unei campanii intitulate „Cupa vine la tine”, în care foști jucători importanți primesc simbolic trofeul și vorbesc despre momente de referință din carieră.

Al doilea cel mai râvnit trofeu din fotbalul românesc a ajuns la Suceava, unde Lucian Sânmărtean i-a înmânat Cupa lui Dorin Goian, fostul „Ministru al Apărării” de la Steaua. A ieșit un dialog incitant între doi cei doi fotbaliști importanți ai anilor 2000.

Dorin Goian, care nu a ridicat niciodată Cupa deasupra capului, a vorbit despre regretul de a nu fi câștigat niciodată acest trofeu: „Îmi doream să câștig o Cupă, faptul că nu am câștigat-o încă mă macină. Erau alte vremuri atunci, nu se punea mare accept pe Cupa României”, a mărturisit cel poreclit „Goe”.

Apoi, Lucian Sânmărtean și-a adus aminte de finala Cupei din 2010, disputată de FC Vaslui împotriva lui CFR Cluj. Vasluienii au pierdut la penalty-uri, într-un meci în care Lucian Sânmărtean a ieșit la pauză: „Am ieșit la pauză în semn de răzvrătire. Eram un tip introvertit, erau foarte multe discuții în vestiar și auzeam tot felul de chestii. Reușeam să îmi atrag antipatia din partea antrenorilor și jucătorilor. Am făcut o repriză foarte bună, dar nu eram mulțumit de ce se discuta la pauză și m-am dat accidentat, am zis că mă doare piciorul. Lăcătuș (n.a – antrenor la FC Vaslui la acel moment) a simțit că nu vreau să mai joc. Știa că ceva nu e în regulă”.

Sursa: GSP

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here