Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, respectiv vizibilitate scăzută, aeronava companiei SkyUp care efectuează cursa Sharm El Sheikh (Egipt) – Suceava, a fost redirecţionată către Aeroportul „Henri Coanda” Bucureşti.
Vă vom ţine la curent cu deciziile companiei aeriene referitoare la pasagerii care trebuiau se debarce la Suceava, precum şi cu pasagerii care trebuie să se îmbarce către Sharm el Sheikh.
Aeronava companiei SkyUp, care efectua zborul Sharm El Sheikh – Suceava – Sharm El Sheihk, aşteaptă pe Aeroportul „Henri Coand㔄din Bucureşti, îmbunătăţirea condiţiilor meteo. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, vor decola spre Suceava, pentru a debarca/îmbarca pasagerii.
Aeronava companiei Wizz Air care efectuează cursa Londra (Luton) – Suceava, va ateriza la Iaşi. Pasagerii vor fi aduşi cu autocarele la Suceava. Zborul de întoarcere Suceava – Londra (Luton) a fost anulat, pasagerii vor fi reprogramaţi pentru alte zboruri.
Sunt 178 pasageri în aeronava Londra-Suceava, iar pentru Suceava-Londra sunt 86 pasageri.
Aeronava companiei SkyUp care efectua cursa Sharm El Sheikh (Egipt) – Suceava – Sharm El Sheikh, şi care în prezent este pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, va decola către Iaşi. Pasagerii debarcaţi la Iaşi vor fi transportaţi cu autocarele la Suceava, iar pasagerii care trebuiau să se îmbarce de la Suceava, vor fi transportaţi cu autocarele la Iaşi, de unde se vor îmbarca spre Sharm El Sheikh.
Aeronava companiei Wizz Air care efectuează cursa Memmingen – Suceava, va ateriza la Iaşi. Pasagerii care vor debarca vor fi aduşi cu autocarele la Suceava.
Pasagerii zborului Suceava – Memmingen, vor fi duşi cu autocarele la Iaşi de unde se vor îmbarca pentru Memmingen.
Urmare a deciziei companiei aeriene, zborul companiei Wizz Air de la Roma (Fiumicino) către Suceava, a fost anulat, fiind reprogramat pentru mâine, având aterizarea estimată la orele 11:30
