Un tânăr din comuna Moldovița a fost prins de polițiști după ce a încercat să fugă de un control rutier, abandonându-și motocicleta și fugind pe jos.
Incidentul s-a petrecut în seara de 12 februarie 2025, în jurul orei 22.55, pe DJ 176.
Lucrătorii Secției 14 Poliție Rurală Vama au observat un motociclist care se deplasa dinspre Argel spre Vatra Moldoviței și i-au făcut semnal de oprire.
În loc să se conformeze, acesta a demarat în trombă, fiind urmărit de polițiști pe o distanță de 300 de metri.
După ce a părăsit șoseaua pe un drum neclasificat, a abandonat motocicleta și a fugit pe jos încă 150 de metri, dar a fost prins în cele din urmă.
Tânărul a fost identificat ca fiind Cătălin Ș., din Moldovița. Acesta a recunoscut că nu are permis de conducere și că a consumat alcool înainte de a se urca pe motocicletă.
Testarea etilotest a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Motocicleta sa nu avea numere de înmatriculare și nu figura în baza de date.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Polițiștii continuă investigațiile pentru clarificarea tuturor circumstanțelor incidentului.