O casă de locuit din Lămășeni a ars în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri.
Apelul la 112 a fost făcut joi, la ora 23.35. Pompierii Detașamentului Suceava și lucrătorii serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Cornu Luncii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, casa ardea generalizat, iar flăcările amenințau construcțiile învecinate. Pompierii au lichidat incendiul în jurul orei 1.40.
Locuința a ars pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, împreună cu bunurile din interior, printre care mobilier și materiale textile.
Pompierii au indicat drept cauză probabilă un scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.
Nu s-au înregistrat victime. Echipajele au salvat construcțiile din vecinătate și bunurile aferente.






