Membrii comunității academice de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava sunt așteptați să participe luni, 28 septembrie 2026, la ceremonia oficială care marchează debutul anului universitar 2026-2027. Festivitatea principală la nivel de universitate se va desfășura în intervalul orar 09.00 – 11.00 în cadrul Auditoriumului Joseph Schmidt.
Ulterior festivității centrale, fiecare facultate din cadrul instituției sucevene de învățământ superior va găzdui propriile festivități de deschidere și întâlniri cu studenții în spațiile universității.
Programul festivităților pe facultăți debutează la ora 11.00 cu evenimentele organizate de Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri în Aula A, Facultatea de Inginerie Alimentară în Aula E, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor în Auditorium și Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică în sala FIM2 din corpul B.
De la ora 12.30 sunt programate festivitatile de deschidere ale Facultății de Drept și Științe Administrative în Auditorium, Facultății de Litere și Științe ale Comunicării în Aula A și Facultății de Silvicultură în Aula E.
În a doua parte a zilei, festivitățile continuă de la ora 14:00 cu Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale în Aula E și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației în Auditorium. Deschiderea pentru studenții Facultății de Medicină și Științe Biologice va avea loc de la ora 15.00 în Aula A, iar seria festivităților se va încheia la ora 15.30 cu întâlnirea organizată de Facultatea de Educație Fizică și Sport în Aula E.

