La 24.04.2021, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență și având de verificat persoanele de pe raza comunelor Vama, Frumosu, Vatra Moldoviței și Moldovița, în ceea ce privește respectarea izolării/carantinării la domiciliu conform legii, s-au deplasat pe raza comunei Vama.
Cu această ocazie, la locuința familiei S. nu a fost identificat Teodor S., de 22 de ani, persoană ce trebuia să se afle la domiciliu, ca urmare a izolării impuse pe numele său, începând cu data de 18.04.2021 și până la data de 01.05.2021. Având în vedere cele constatate, s-a luat legătura telefonic cu acesta pe numărul de telefon ocazie cu care Teodor S. a precizat faptul că se află pe raza municipiului Piatra Neamţ la o mănăstire şi este plecat din seara de 23.04.2021.
Tot acesta a precizat faptul că a luat această decizie de a nu respecta măsura izolării la domiciliu, întrucât a fost să se spovedească la preotul său duhovnic.
Cu privire la această situație, s-a procedat la sancționarea lui Teodor S., conform Legii 55/2020, cu suma de 5.000 de lei.