More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un tânăr de 28 de ani a ajuns la spital după ce a încercat să depășească pe linie continuă, la Horodnic de Sus

    Un accident rutier s-a produs luni, 6 octombrie 2025, în jurul orei 13.30, pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus. În urma impactului dintre două autoturisme, un tânăr de 28 de ani a fost rănit ușor și transportat la spital.

    Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, evenimentul rutier s-a produs după ce un autoturism marca Fiat, condus de Iulian P., în vârstă de 41 de ani, se deplasa dinspre comuna Marginea către Voitinel. La un moment dat, șoferul a virat la stânga pentru a intra pe un drum comunal neclasificat – strada Hardic –, moment în care mașina sa a fost acroșată în partea lateral-stângă de un autoturism marca Audi, condus de Manuel R., de 28 de ani, din comuna Voitinel.

    Tânărul aflat la volanul Audiului efectua manevra de depășire, însă a încălcat marcajul longitudinal continuu, ceea ce a dus la coliziunea dintre cele două autovehicule.

    În urma impactului, conducătorul autoturismului Audi a fost rănit ușor, fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde medicii i-au stabilit diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral ușor fără pierderea cunoștinței”.

    Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele indicând valori de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava Admitere USV SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles