Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Un șofer din Vatra Dornei a fost prins la volan cu 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timpul acțiunii BACHUS

Sâmbătă seară, în jurul orei 20.30, un echipaj de la Poliția Municipiului Vatra Dornei, aflat în serviciul de patrulare pe strada Unirii, în cadrul acțiunii BACHUS 2026, a oprit pentru control un autoturism Audi condus de Alin C., din Vatra Dornei.

Pentru că șoferul mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările sunt efectuate de polițiștii rutieri din Vatra Dornei.

Foto: ilustrativ

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles