Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un șofer beat s-a luat la întrecere cu polițiștii prin Mălini

Un șofer aflat într-o stare avansată de ebrietate a refuzat să oprească la semnalul poliției, declanșând o urmărire pe străzile din Mălini, pe 8 martie 2025.

Echipajul Secției 7 Poliție Rurală Mălini, aflat într-o acțiune de control pe DJ 209A, a observat un autoturism Volkswagen care nu a oprit la semnalele regulamentare.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar după aproximativ un kilometru, șoferul a fost blocat în fața locuinței sale.

Bărbatul, identificat drept Vasile N., în vârstă de 44 de ani, a refuzat să prezinte documentele și era vizibil sub influența alcoolului.

Testarea cu etilotestul a indicat o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii l-au condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice, însă acesta a refuzat prelevarea.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles