Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un șofer beat din Mitocu Dragomirnei a fost încătușat de polițiști după ce și-a umflat mușchii în fața oamenilor legii

Noaptea trecută, în jurul orei 01.30, polițiștii au oprit pentru control un autoturism Volkswagen Golf care se deplasa din direcția Ițcani către centrul municipiului Suceava.

La volanul mașinii se afla Ilie O., de 41 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei.

Cum bărbatul mirosea a băuturi alcoolice i s-a cerut să sufle în aparatul etilotest, însă a refuzat. Agenții i-au spus că va trebui să meargă la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge, moment în care Ilie O. a devenit agitat, agresiv în limbaj și a opus rezistență fizică.

Astfel, individul a fost imobilizat și încătușat, fiind dus la UPU Suceava, acolo unde a refuzat prelevarea de mostre biologice, în prezența doctorului de gardă.

Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles