More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un rival de-al lui Putin s-a trezit cu dosar penal din cauza unor comentarii făcute pe rețelele de socializare (INTERNAȚIONAL)

    Autorităţile ruse au declarat, luni, că au deschis o anchetă penală pentru calomniei împotriva criticului la adresa Kremlin-ului, Alexei Navalny. Ancheta vizează comentariile pe care le-a făcut pe reţelele de socializare. Cazul va fi condus de Comitetul de Investigaţie, care gestionează infracţiuni majore.

    Navalny este acuzat că a calomniat un veteran rus din Al Doilea Război Mondial, care era prezentat într-un videoclip alături de alţi ruşi proeminenţi pentru a-şi exprima sprijinul pentru reformele constituţionale care urmează să fie supuse la vot pe 1 iulie. Reformele, printre altele, i-ar permite lui Vladimir Putin să candideze pentru alte două mandate la Kremlinpentru a rămâne la putere până în 2036. Criticii spun că reformele sunt o lovitură de stat constituţională.

    Într-o postare pe social media din 2 iunie, Navalny, 44 de ani, un adversar al lui Putin, a descris oamenii din video care susţin reformele drept trădători fără conştiinţă şi lacheii corupţi. Bărbatul riscă conform autorităţilor ruse o amendă de 1 milion de ruble care reprezintă echivalentul a peste 14.000 de dolari şi 240 de ore de muncă în folosul comunităţii.

    Navalny a acuzat în mod regulat autorităţile că au folosit investigaţii penale împotriva lui şi a aliaţilor săi pentru a-i înăbuşi activităţile.

    Sursa: Mediafax

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles