În ultimele zile polițiștii au acționat pe drumurile publice, pentru prevenirea monitorizarea și fluidizarea traficului rutier în condiții de iarnă dar și pentru prevenirea evenimentelor rutiere, cu preponderență pentru identificarea celor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. În cadrul acțiunilor au fost utilizate aparatele Druger DrugTest 5000 intrate recent în dotarea polițiștilor, fiind efectuate peste 100 de testări pentru depistarea șoferilor care consumă alcool sau substanțe interzise.
În noaptea de 28 spre 29 ianuarie 2023 în zonele Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți, polițiștii au prins în mai puțin de trei ore, doi șoferi care au condus autoturisme fiind testați pozitiv cu substanțe psihoactive cu aparatul Druger DrugTest 5000.
Noaptea trecută, în jurul orei 02.50, în timp ce se patrulau pe strada Calea Cernăuți din municipiul Rădăuți, polițiștii au observat un autoturism Ford Kuga care se deplasa dinspre strada Piața Unirii și care, ulterior, a virat dreapta pe DJ 178B, către comuna Satu Mare.
Agenții au oprit mașina cu ajutorul semnalelor acustice și luminoase. La volan se afla Andrei Ionesi, un tânăr din municipiul Rădăuți, iar ca pasager Ionuț Berezoschi din comuna Dornești.
Cum șoferul avea un comportament suspect, a fost dus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, unde a fost testat cu aparatul marca Drager Drugtest 5000, aparatul indicând prezența activă în organism a substanței Methamphetamine.
În urma testării, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde cu consimțământul său i-au fost recoltate probe biologice.
În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Ionuț Berezoschi a fost și el prins la volan drogat cu metamfetamină în urmă cu aproximativ o lună.