Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un parc fotovoltaic ce se va întinde pe mai bine de un hectar de teren va fi construit în comuna Mănăstirea Humorului: „Va fi de un real folos, având în vedere facturile foarte ridicate”

Comuna Mănăstirea Humorului administrată de către edilul Viorel Croitoru va implementa două proiecte importante care, pe lângă economiile importante pe care le vor aduce la bugetul local, sunt și prietenoase cu mediu înconjurător.

Astfel, la Mănăstirea Humorului se va înființa un parc fotovoltaic pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile pentru a acoperi consumul energetic al unității teritorial administrative. Un al doilea proiect are în vedere modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public din comună, ambele proiecte fiind aprobate în ultima ședință de Consiliu Local și urmând a se obține finanțare prin Agenția Fondului de Mediu.

Criza energetică din primăvara anului trecut, declanșată pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina, a determinat autoritățile locale să ia în calcul identificarea unor alternative, a unor surse de energie regenerabilă. Așa a apărut pe tapet ideea de a demara proiecte pentru construcția unor parcuri fotovoltaice.

„Ministerul Energiei a lansat în data de 11 august, spre consultare publică, Ghidul privind Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum. Consumul propriu de energie va reprezenta obligatoriu 100% din producția de energie din surse regenerabile”, a explicat primarul Viorel Croitoru.

După implementarea acestui proiect, vor beneficia de energie verde, unitățile de învățământ din comună împreună cu celelalte unități publice.

Parcul fotovoltaic va fi amplasat în satul Mănăstirea Humorului pe o suprafață de peste un hectar, în aceeași zonă unde sunt bazinele de apă.

„Este o zonă unde nu avem păduri, nu este umbrire, ceea ce înseamnă că vom putea beneficia de razele soarelui, de la răsărit până la apus. Acest parc fotovoltaic trebuie să producă doar atât cât consumăm, ceea ce ne va fi de un real folos, având facturi foarte ridicate. Avem două pompe de apă, urmează să mai dăm drumul la două, plus spa-urile de la canalizare, care vor dubla practic consumul. Acest parc trebuie să fie aproape de un consumator și având acolo bazinele, am luat această decizie”, a completat Viorel Croitoru, primarul comunei Mănăstirea Humorului.

Avantajele unui parc fotovoltaic în mediul rural sunt multiple, de la crearea de locuri de muncă locale, până la sprijinirea dezvoltării economice a zonei, asigurarea unui acces mai bun la energia electrică, reducerea emisiilor de carbon și protejarea mediului înconjurător.

  • locul unde va fi amenajat parcul fotovoltaic din comuna Mănăstirea Humorului

Tot prin AFM urmează să se obțină finanțare și pentru modernizarea sistemului de iluminat din comună, scopul principal al programului fiind „îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu LED care să determine o eficiență energetică ridicată și poluare luminoasă minimă”, se menționează în referatul de necesitate al Primăriei Mănăstirea Humorului.

Astfel, se vor înlocui corpurile de iluminat existente, care au un consum ridicat de energie, cu corpuri de iluminat cu LED, echipate cu senzori de mișcare.

„Vor fi montate aproximativ 250 de lămpi. Noi avem acum în comună aproape 600 de lămpi. Senzorii de mișcare sunt de un real folos, pentru că intensitatea luminii se va modifica în funcție de prezența în zonă, fiind și din acest punct de vedere, economii importante”, a mai explicat edilul Viorel Croitoru.   

Cumulând cele două proiecte, administrația locală a comunei Mănăstirea Humorului va face economii importante la bugetul local dar va și reduce semnificativ poluarea.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles