La 16.09.2021, la ora 00.22, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului Rădăuți au fost sesizați de către Daniel R. despre faptul că la SC Egger a avut loc un accident de muncă în urma căruia Alexandru R. s-a tăiat.
Alexandru R., de 44 ani, din comuna Floreni, judeețul Cluj, este angajat la SC MONTAGE , iar în noaptea de 15/16.09.2021 făcea parte din echipa care lucra în hala având destinație atelier confecții mecanice din incinta SC Egger Rădăuți.
În jurul orei 00.20, în timp ce se afla lângă un banc de lucru, în apropierea sa se afla agațată de o macara de 10 tone, o coală de tablă cu dimensiunea 2m x 1,7 m, cu grosimea de 5 mm, prinsă într-un dispozitiv special și în momentul în care partea de jos a atins podeaua, acesta a trecut pe lângă coală și s-a tăiat în zona stângă a gâtului.
În acel moment, macaraua era manevrată din telecomandă de Nicolae M., care era situat în partea opusă a colii de tablă.
La fața locului erau mai mulți muncitori din echipa acestuia, precum și șeful de echipă, Daniel R., care i-au acordat primul ajutor și care a solicitat ambulanța.
Alexandru R. a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți unde i s-a stabilit ca diagnostic „plagă tăiată gât și urechea stângă”, acesta rămânând internat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”.
