La data de 16.09.2021, la ora 03.51, Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 despre faptul că, în jurul orei 03.30, s-a observat că din incinta restaurantului „Papa Bun” din municipiul Câmpulung Moldovenesc, iese și miroase a fum, fără să se observe flăcări.
Restaurantul „Papa Bun” este administrat de către Traian N. și este construit din material lemnos, prevăzut cu parter și un etaj, locație amplasată pe strada Cavaler Nicolae Cobileschi, în spatele supermarketului „Unicarm”.
La data de 16.09.2021, în jurul orei 03.45, Florin B., în calitate de lucrător RPG, se afla de serviciu în proximitatea centrului municipiului Câmpulung Moldovenesc. La un moment dat, a fost sesizat că sistemul de alarmă al restaurantului „Papa Bun” s-a declanșat, fapt pentru care acesta s-a deplasat către restaurant. În momentul sosirii în fața localului „Papa Bun”, acesta a observat faptul că din incintă se degajă fum, imediat apelând la 112.
La scurt timp la fața locului au sosit echipele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, care au depistat în incinta restaurantului flăcări, incendiul fiind lichidat în totalitate.
În urma discuțiilor purtate cu lucrătorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, incendiul s-a manifestat la nivelul barului localului, fiind afectate mai multe porțiuni ale pereților din interior.
Cauza producerii incendiului va fi stabilită ulterior în urma întocmirii de către pompieri a procesului verbal de intervenție, momentan din cercetările efectuate motivul posibil al incendiului fiind o defecțiune a unui espressor de cafea.
Incendiul a distrus mai multe porțiuni ale pereților din interiorul restaurantului precum și mai multe bunuri ce se aflau în apropierea barului, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 30.000 lei.