Un bărbat din comuna Rădășeni a fost reținut de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Mălini, după ce anchetatorii au stabilit indicii privind comiterea unei agresiuni cu conotații sexuale asupra unei minore de şase ani. Măsura reținerii a fost dispusă la data de 7 octombrie 2025, începând cu ora 17.00, pentru o perioadă de 24 de ore, în cursul cercetărilor penale derulate de poliție și parchet.
Potrivit anchetei, faptele ar fi avut loc în luna august a acestui an, când individul i-a luat fetiței mâna și a pus-o pe organul său genital.
Suspectul, identificat de anchetatori, a fost reținut în urma probatoriului administrat și urmează să fie prezentat în fața magistraților Judecătoriei Fălticeni cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Dosarul a fost înregistrat pentru agresiune sexuală asupra unui minor, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Ancheta urmărește stabilirea cu exactitate a împrejurărilor, identificarea tuturor probelor relevante și asigurarea protecției şi asistenței pentru victima minoră.
