Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Sfântu Ilie.
La fața locului intervin două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, astfel că, la sosirea echipajelor, casa de locuit și anexele gospodărești ardeau generalizat.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul și lucrează pentru lichidarea acestuia.




