La 01.07.2020, în jurul orei 18.14, Secția de Poliție Rurală 9 Șcheia a fost sesizată prin 112 de către un bărbat, din comuna Ilișești, despre faptul că fosta sa concubină i-a sustras un televizor.
Reclamantul și suspecta au trăit în concubinaj însă în prezent aceștia nu mai sunt împreună, locuind separat, vizavi unul de celălalt, însă în continuare se vizitează, având copii împreună.
Bărbatul reclamă faptul că în cursul zilei de ieri, în jurul orelor 10.00 – 11.00, fosta sa concubină i-a sustras din locuință un televizor. Prejudiciul a fost estimat la 500 lei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”.