La 26.08.2020, la ora 10.00, Secţia 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a fost sesizată direct de către o femeie, de 69 ani, din satul Știrbăț, comuna Udești, despre faptul că un bprbat, de 63 ani, din aceeași localitate, i-a distrus uşa şi un geam de la locuinţă.
La 26.08.2020, în jurul orei 09.00, persoana vătămată se afla singură la domiciliul ei, când la un moment dat în curte a intrat bărbatul, având un topor în mână. La vederea acestuia, reclamanta a intrat în casă și a încuiat ușa cu cheia din interior, ocazie cu care acesta în uşa de acces de tip termopan de la locuinţa acesteia, distrugând atât ochiurile de geam cât şi panelul din PVC al uşii.
Pe timpul cât a săvârşit faptele, bărbatul nu i-a adresat persoanei vătămate nici un cuvânt, însă a fost observat de către un localnic, care lucra în curte.
Individul a fost identificat la locuinţa sa din satul Ştirbăţ și întrucât s-a manifestat violent față de organele de poliție, a fost solicitată în sprijin echipa de intervenție SAS din cadrul IPJ Suceava cu ajutorul căreia bărbatul a fost imobilizat, încătușat și condus la Spitalul Județean Suceava, ulterior fiind internat la Secția de Neuropsihiatrie Burdujeni.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de „distrugere” și „violare de domiciliu”.
