La 05.07.2020, în jurul orei 09:32, o femeie, în timp ce se deplasa pe strada Calea Cernăuți din Vicovu de Sus a observat în parcarea unei spălătorii auto un bărbat care părea inconștient, motiv pentru care s-a dus către aceasta și a apelat 112. Victima, un bărbat, de 48 de ani, din orașul Vicovu de Sus, prezenta leziuni la nivelul capului, fiind inconștient și emanând halenă alcoolică.
În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că acesta era cunoscut ca fiind suferind de epilepsie și consumator de băuturi alcoolice, iar în momentul în care se afla în parcarea spălătoriei auto a suferit o criză epileptică și a căzut, lovindu-se în cădere de colțul bordurii din beton al parcării.
Victima a fost transportată cu un echipaj al SMURD la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-facial, crize cometiale cu epilepsie”, apoi a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.
S-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.