More
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Ritmic Suceava

    Un adolescent care traversa neregulamentar un drum din Vicovu de Jos a fost lovit cu mașina de o șoferiță

    Un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unui minor s-a produs joi, 6 noiembrie 2025, în jurul orei 11.40, pe drumul național DN2E, pe raza comunei Vicovu de Jos. Incidentul a avut loc în apropierea stației peco „Rompetrol”, după ce un tânăr de 17 ani a traversat carosabilul fără să se asigure și a fost acroșat de un autoturism condus de o tânără din localitate.

    Potrivit primelor informații furnizate de polițiști, Elena M., în vârstă de 24 de ani, din Vicovu de Jos, conducea un autoturism marca Volkswagen dinspre orașul Vicovu de Sus către comuna Horodnic de Sus. În momentul în care a ajuns în dreptul stației peco, șoferița a efectuat o manevră de depășire regulamentară a unei autoutilitare parcate pe partea dreaptă a drumului. În acel moment, minorul Valeriu M., în vârstă de 17 ani, din aceeași localitate, a apărut brusc pe partea carosabilă, traversând strada neregulamentar și fără a se asigura. Impactul a fost inevitabil, tânărul fiind acroșat ușor de partea stângă față a autoturismului.

    În urma incidentului, băiatul a suferit leziuni minore și a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Rădăuți, unde medicii i-au stabilit diagnosticul de „contuzionat ușor prin accident rutier”, starea sa fiind stabilă.

    Șoferița a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, ceea ce a exclus posibilitatea ca accidentul să fi fost influențat de consumul de alcool.

    Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles