La data de 02.07.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ț. C.-P..,în vârstă de 46 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată
Prin actul de sesizare s-a reţinut că, în perioada 2018 – 2019, inculpatul Ț. C.-P., profitând de faptul că fratele soției sale le lăsa uneori în grijă pe cele două fiice ale acestuia,în vârstă de 7 ani şi respectiv 5 ani, în locuința sa, a realizat materiale pornografice cu cele două minore prin fotografierea acestora.
Astfel, inculpatul le-a dezbrăcat pe cele două minore, total sau parțial, după care le-a expus organele sexuale către dispozitivul cu care le-a fotografiat. De asemenea, inculpatul le-a așezat pe minore în anumite poziții cu caracter sexual, uneori poziționându-se langă acestea, astfel încât să creeze aparența întreținerii unor acte sexuale.
În aceeași perioadă, în timp ce se afla singur cu minorele, inculpatul, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința datorită vârstei fragede, a săvârșit acte de natură sexuală cu cele două minore, constând în atingerea cu mână de către inculpat a organelor sexuale ale victimelor, așezarea acestora în anumite poziții sexuale și simularea unor acte sexuale orale și a unor raporturi sexuale, în scopul obținerii satisfacției sexuale.
După realizarea fotografiilor, inculpatul a editat unele fotografii, folosindu-se de anumite aplicații informatice, prin augmentarea grafică a sânilor și prin adăugarea unor elemente grafice pe fața și pe corpul minorelor, astfel încât, persoanele vătămate să pară machiate, tatuate, cu părul vopsit. De asemenea, inculpatul a modificat multe fotografii prin adăugarea unor elemente care să imite prezența lichidului seminal în zona gurii și în zonele intime ale minorelor.
De asemenea, în urma efectuării percheziției informatice asupra bunurilor inculpatului a rezultat că acesta a deținut în memoria telefonului mobil, un număr de 1843 fişiere de tip imagine care conţineau materiale pornografice cu minori.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie