Studenții anului III de la programul de licență Psihologie, din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), au desfășurat, pe parcursul celui de-al doilea semestru, activități de practică de specialitate în cadrul mai multor instituții sanitare și cabinete de psihologie din județ.
Stagiile de practică s-au derulat sub coordonarea unor psihologi clinicieni cu experiență, în următoarele unități:
- Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc (psiholog Gabriela Timu, psiholog Diana Mihaela Podașcă);
- Cabinetul individual de psihologie al domnului psih. Marius Saramet, președintele Filialei Suceava a Colegiului Psihologilor din România;
- Cabinetul individual de psihologie al doamnei psih. Cristina Lemni;
- Cabinetul de psihologie al doamnelor psih. Anca Macovei și Andreea Petriciac;
- Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava (director medical dr. Valeriu Gavrilovici), în cadrul secțiilor:
- Oncologie (psih. Gianina Cîrlan);
- Psihiatrie Burdujeni (psih. Dinu Luca);
- Neurologie (psih. Anca Morariu-Macovei);
- Pediatrie (psih. Diana Wamsiel);
- Boli Infecțioase (psih. Ema Tucaliuc).
Pe parcursul stagiilor, studenții s-au familiarizat cu activitatea psihologului clinician în unități sanitare și cu aspectele administrative și procedurale legate de obținerea postului de psiholog clinician (criterii, cerințe profesionale specifice, examen/interviu). O componentă importantă a practicii a vizat evaluarea psihologică: structura acesteia (date de identificare, anamneză, psihodiagnostic, concluzii și recomandări), precum și principalele metode utilizate în practica clinică (interviul clinic și anamnestic, observația clinică, baterii de teste și scale de evaluare psihologică), alături de aspectele etice specifice acestui tip de demers.
Complementar practicii de specialitate, studenții au participat, pe parcursul semestrului, la o serie de opt întâlniri cu specialiști din domeniul psihologiei și al profesiilor conexe, dedicate următoarelor teme:
- Specificul activității Filialei Suceava a Colegiului Psihologilor din România, precum și aspecte legislative privind profesia de psiholog și dreptul de liberă practică (psih. Marius Saramet, președintele Filialei Suceava a CPR);
- Oportunități de dezvoltare profesională, angajare și deschidere a unui cabinet propriu, precum și evaluarea psihologică a copiilor cu tulburare din spectrul autist (psih. în supervizare Alexandrina Lucan, Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava);
- Activitatea profesorului itinerant și de sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și a consilierului școlar (psih. Alexandra Huțanu, psih. Diana Lemnariu);
- Activitatea psihologului clinician într-un centru de consiliere și orientare în carieră (psih. clinician Maria Coșovanu, psiholog în formare în terapie cognitiv-comportamentală);
- Etapele pentru obținerea dreptului de liberă practică și deschiderea cabinetului individual de psihologie (psih. Andreea Bondaru);
- Introducere în Psihoterapia Gestalt (psih. Vlad Coșa);
- Tulburările de alimentație la adolescenți (Estibaliz Royuela Colomer, lector, Departamentul de Psihologie Clinică, Universitatea Autonomă din Barcelona);
- Terapia centrată pe emoții (EFT) (dr. Simona Herb, psiholog principal EFT, director al Centrului Psiris Iași).
Aceste activități se înscriu în strategia Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de a asigura studenților o formare aplicată, racordată la realitatea profesională și la cerințele actuale ale exercitării profesiei de psiholog, prin colaborare directă cu instituții sanitare, cabinete de psihologie și specialiști recunoscuți la nivel local, național și internațional.
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației mulțumește instituțiilor partenere și specialiștilor implicați pentru disponibilitatea de a susține formarea practică a viitorilor psihologi.
