Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Șoferul inconștient de beat care a produs un accident în Burdujeni și a fugit de la locul faptei a fost reținut de polițiști

La data de 16 septembrie 2022, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe suspectul Ionuț – Petru Tifiniuc, de 40 de ani, din municipiul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

La data de 8 septembrie 2022, în jurul orei 16.20, Ștefan O., de 21 de ani, din comuna Putna, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan pe strada Aleea Dumbrăvii, la un moment dat a încercat să întoarcă mașina fiind acroșat de autoutilitara Volkswagen LT condusă de Petru Tifiniuc, de 40 de ani, din municipiul Suceava. Acesta din urmă a fugit de la locul accidentului.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a pasagerei Carmen P., de 50 de ani, din municipiul Suceava, din Dacia Logan, care a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Petru Tifiniuc a fost găsit rapid de polițiști, care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles