FOTO Ilustrativ
Ritmic Suceava

Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe Cristian Agachi, de 41 de ani, din comuna Siminicea, pentru refuzul sau sustragerea de la mostre biologice.

La data de 3 octombrie 2022, la ora 20.33, Gabriel P. a reclamat prin 112 faptul că a fost implicat într-o tamponare la intrarea în comuna Dumbrăveni, șoferul vinovat plecând de la fața locului.

Polițiștii deplasați la fața locului au depistat la intersecția dintre DJ 208B cu un drum comunal un autoturism Audi care avea avarii în partea din stânga spate.

Reclamantul a povestit că, în timp ce se deplasa pe DJ 208B, dinspre Siminicea către Dumbrăveni, într-o curbă la stânga a fost lovit de o mașină al cărei șofer și-a continuat deplasarea.

În urma verificărilor făcute de agenți, la intrarea în Siminicea, a fost depistat un autoturism Skoda care avea avarii în partea din stânga față. Lângă mașină se aflau Cristian Agachi, de 41 de ani, și Andrei S., de 35 de ani, ambii din comuna Siminicea.

Cristian Agachi a recunoscut că el a fost implicat în tamponare. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. În momentul în care polițiștii au vrut să-l introducă în autospecială pentru a-l duce la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge, bărbatul a devenit recalcitrant, motiv pentru care a fost încătușat.

La Spitalul Județean Suceava, Agachi a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here