Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Sălbaticii care i-au transformat viața într-un calvar unei fetițe pe care au luat-o în plasament au fost trimiși în judecată

La data de 31 martie 2022, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat Judecătoria Suceava cu o cauză în care a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpaților Vasile Cruț și a soției acestuia, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilorde violență în familie și. rele tratamente aplicate minorului.

În luna ianuarie 2019, s-a dispus prin hotărâre judecătorească luarea măsurii de plasament la familia inculpaților, care sunt soți,  a persoanei vătămate în vârstă de 9 ani și trei luni la acea dată.

După ce persoana vătămată minoră a fost luată în plasament, inculpații au început să exercite în mod repetat acte de violență asupra acesteia, aplicându-i lovituri cu palma, piciorul, cureaua, coada de la mătură, papuci ori au tras-o de păr și de urechi.

Ca urmare a timpului scurs de la data la care au început să exercite actele de violență până la descoperirea acestora, nu a putut fi individualizată în timp fiecare faptă, însă s-a stabilit că acestea au fost comise cu o frecvență de 2 – 3 ori pe săptămână, atât de către inculpat, cât și de inculpată, iar când era agresată de unul dintre aceștia, celălalt inculpat asista sau nu lua nici o măsură, această atitudine pasivă având conotația unei complicități morale.

Începând cu perioada menționată, cei doi inculpați au mai supus-o pe persoana vătămată și la alte măsuri și tratamente care i-au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală. Astfel, acesteia nu i se permitea accesul în locuință sau să iasă la joacă cu alți copii pentru că îi dădeau aproape zilnic sarcini gospodărești, respectiv să gătească, să facă menajul casei și să curețe toate articolele de încălțăminte ale sale și ale inculpaților, când aceștia aruncau toată încălțămintea din dulapul în care se afla, pentru a fi curățată de persoana vătămată. Aceste activități, prin natura și frecvența lor, depășeau cu mult ceea ce ar putea să însemne o responsabilizare sau o educație în ceea ce privește întreținerea minorei, căreia cei doi inculpați îi adresau frecvent cuvinte jignitoare și insulte.

Activitatea infracțională a inculpaților a fost descoperită după ce în noaptea de 23 iunie 2021, persoana vătămată a fost agresată fizic de inculpat, strigătele și plânsul acesteia, ca și zgomotele produse de cureaua cu care era lovită, fiind auzite de un  minor, care a  luat hotărârea de a înregistra sonor o parte a agresiunii, înregistrarea trimițând-o altor copii, care și-au informat părinții, unul dintre aceștia sesizând DGASPC Suceava. După ce a doua zi funcționari ai DGASPC Suceava au preluat-o pe minoră de la locuința inculpaților, aceasta a relatat și faptele la care s-a făcut anterior referire, comise în timp de cei doi inculpați.

Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles