Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, atrage atenția asupra riscurilor pe care comasarea administrativ-teritorială le poate avea pentru comunitățile locale, în special pentru localitățile mici. Edilul consideră că o eventuală reorganizare a administrației publice trebuie să aducă beneficii concrete cetățenilor și să nu se limiteze la reducerea numărului de primării și a cheltuielilor cu personalul.
Primarul subliniază că susține eficientizarea administrației și gestionarea responsabilă a banilor publici, însă cere autorităților să explice clar avantajele și consecințele unei asemenea reforme înainte de adoptarea unor decizii.
„Se vorbește tot mai mult despre comasarea administrativ-teritorială, despre reorganizarea primăriilor și despre eficientizarea administrației publice.
Sunt de acord că administrația trebuie să fie eficientă, cheltuielile trebuie gestionate responsabil, iar serviciile publice trebuie îmbunătățite. Dar cred că, înainte de orice decizie, trebuie să răspundem la câteva întrebări esențiale.
Cu ce ne ajută concret această comasare? Ce beneficii reale va aduce cetățenilor și comunităților noastre?
În multe primării, personalul a fost deja redus la minimum. Ne desfășurăm activitatea cu resurse umane limitate, în timp ce volumul de muncă și responsabilitățile sunt tot mai mari. Uneori, abia reușim să facem față tuturor solicitărilor și obligațiilor administrative.
Dacă astăzi ne descurcăm cu greu, ce se va întâmpla după comasare?
Sunt câteva aspecte care trebuie clarificate:
- Se vor comasa doar structurile de conducere și personalul administrativ sau se vor reorganiza și serviciile publice?
- Vom avea nevoie de personal suplimentar pentru a deservi o comunitate mai mare sau se va merge tot pe reducerea angajaților?
- Cine va răspunde de problemele cetățenilor din fiecare localitate?
- Vom avea oameni și puncte de lucru în fiecare zonă, aproape de cetățeni, sau toate serviciile și deciziile se vor concentra într-un singur centru administrativ?
Nu putem accepta ca, în numele eficienței, cetățenii din satele și localitățile componente să fie nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pentru o simplă adeverință, o solicitare sau pentru rezolvarea unei probleme.
O reformă adevărată trebuie să însemne:
- servicii publice mai bune;
- investiții mai multe;
- capacitate administrativă crescută;
- acces mai ușor la fonduri europene;
- dezvoltare echilibrată pentru toate comunitățile.
Reforma nu trebuie să însemne doar reducerea numărului de primării și a cheltuielilor cu personalul!
Avem nevoie de explicații clare și de transparență!
Ce se urmărește cu adevărat prin această reformă? Care sunt avantajele, care sunt costurile și, mai ales, ce garanții avem că localitățile mai mici nu vor fi lăsate în urmă?
Cred că, înainte de a lua orice decizie, trebuie să fie ascultați primarii, angajații din administrație și, mai ales, cetățenii. Oamenii trebuie să știe ce câștigă, ce pierd și cum le va fi influențată viața de zi cu zi.
Nu ne opunem modernizării și eficientizării administrației, dar nu trebuie să uităm un lucru: administrația publică există pentru oameni, nu oamenii pentru administrație!
Dezvoltarea trebuie să ajungă în fiecare sat, în fiecare comunitate, nu doar în centrul administrativ!
Sănătate multă tuturor și să dea Dumnezeu să fie bine!
Pentru că, dincolo de funcții, reforme și calcule bugetare, cu toții ne dorim același lucru: comunități dezvoltate, servicii publice de calitate și un viitor mai bun pentru cetățenii noștri!”, a transmis primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț.
