O mare victorie a fost obținută astăzi de premierul Marcel Ciolacu pentru România: aderarea completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025.
După 13 ani de așteptare, prim-ministrul României a reușit în mandatul său ceea ce alții au promis doar de ani de zile.
A făcut ce trebuia să facă președintele țării.
A reprezentat România la cel mai înalt nivel și, în urma demersurilor sale diplomatice consistente și a întâlnirilor cu importanți lideri politici din Europa, a făcut o țară întreagă fericită.
Marcel Ciolacu a susținut mereu că vom intra în Schengen în acest an, în corul de huiduieli și ironii al rivalilor politici, care nu au reușit să deschidă aceste uși și au acceptat obedienți fiecare refuz transmis României.
Până și Nicolaie Ciucă și-a dat seama că s-a întâmplat „minunea” despre care susținea zilele trecute sus și tare că nu are cum să aibă loc anul acesta.
Inclusiv președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat rezultatul pozitiv al întâlnirii de astăzi de la Budapesta: „România și Bulgaria aparțin pe deplin Spațiului Schengen. Eliminarea controalelor la frontierele terestre interne este ultimul obstacol. Urmează decizia oficială a Consiliului Uniunii Europene. Să vedem un Schengen mai puternic în 2025”.
Marcel Ciolacu a știut să cultive o relație foarte bună cu premierul Ungariei, Victor Orban, o relație diplomatică care astăzi s-a dovedit foarte utilă, atât din perspectiva sprijinului pentru Schengen (Ungaria deține președinția Consiliului Uniunii Europene), cât și în contextul euro-atlantic.
Marcel Ciolacu a deschis astăzi ușile în spatele cărora Nicolae Ciucă a așteptat un an și jumătate!
Într-un an și jumătate, generalul Ciucă a bătut pasul pe loc, militărește, în negocierile privind aderarea țării noastre la Schengen.
A fost nevoie ca Marcel Ciolacu să devină premier și să impulsioneze lucrurile, să intensifice negocierile cu liderii europeni și să obțină accesul României în Schengen. De la 31 martie, cu frontierele aeriene și maritime, iar de la 1 ianuarie 2025 și cu frontierele terestre.
„Aderarea completă, inclusiv cu granițele terestre, va însemna că mărfurile românești vor ajunge mai rapid în Europa, iar asta înseamnă că produsele noastre vor fi mai competitive, ceea ce va aduce mai mulți bani companiilor locale. Acesta este cel mai puternic și concret mesaj pentru cetățenii români!”, a transmis astăzi premierul României.
Related articles