More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Polițiștii au închis o sală de păcănele din Fălticeni

    După ce în cursul lunii trecute polițiștii au dispus suspendarea activității pentru 4 cluburi și localuri de pe raza județului Suceava, în toate situațiile fiind identificate în mod repetat încălcări ale legii în ceea ce privește vânzarea de tutun și alcool către minori dar și disfuncționalități pe linie economico-financiară, în acest weekend, sub coordonarea Serviciului Ordine Publică – IPJ Suceava, a fost organizată o nouă acțiune de amploare, cu efective sporite pe raza și în zona de arondare a municipiului Fălticeni.

    Siguranţa tinerilor constituie o prioritate naţională a tuturor instituţiilor şi factorilor cu atribuţii în  domeniu, abordarea integrată a acestei problematici fiind esenţială pentru asigurarea unei dezvoltări optime a tinerei generaţii.

    La nivelul IPJ Suceava s-au dispus măsuri pentru organizarea periodică în toate zonele județului a unor acțiuni care să ducă la creșterea gradului de siguranță a tinerilor și la prevenirea consumului de alcool și droguri în rândul tinerilor.

    În noaptea de 10 spre 11 decembrie 2022, peste 30 de polițiști au acționat în sistem integrat în Fălticeni, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, descurajării și prevenirii faptelor antisociale, prevenirea consumului de substanțe interzise și creșterea gradului de siguranță publică, în general.

    Acțiunea a vizat și prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență și creșterea gradului de siguranță rutieră; intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a încălcărilor legislației penale și contravenționale (art. 3 pct. 19 din Legea 61/ 1991 – interzicerea servirii consumatorilor după ora de închidere stabilită și art. 3 pct. 22 din Legea 61/ 1991 – interzicerea comercializării băuturilor alcoolice către minori; verificarea situației minorilor identificați în obiectivele controlate.

    Acțiunea a fost coordonată de Serviciul Ordine Publică – IPJ Suceava, participând polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni dar și luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale și lucrători de jandarmi. De asemenea, la acțiune au participat și polițiști din cadrul  BCCO Suceava.

    Au fost verificate 6 săli de jocuri, 4 localuri de alimentație publică (cluburi din municipiul Fălticeni și comuna Preutești).

    În cadrul acțiunii au fost legitimate 234 de persoane.

    Au fost aplicate 4 sancțiuni în valoare de 13.500 de lei, din care 4 la Lg 61/ 1991 în valoare de 3.500 lei.

    De asemenea, în urma controlului la o sală de jocuri din municipiul Fălticeni, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională la OUG 28/1999 (obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale), în valoare de 10.000 lei și au dispus măsura complementară de suspendare a activității și confiscarea sumelor de bani nefiscalizate. 

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles