More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Patru apartamente pentru specialiștii din sănătate și educație au fost construite la Voitinel: „Dorim să le oferim condiții bune de trai celor care aleg să lucreze la Voitinel”

    Comuna Voitinel face un pas important pentru atragerea și menținerea specialiștilor în domeniile esențiale ale comunității: sănătatea și educația. Aici a fost finalizată construcția unei clădiri moderne cu patru apartamente, destinată cadrelor medicale și personalului didactic. Investiția, derulată prin PNRR – Componenta 10, Fondul Local, se ridică la aproximativ 450.000 de euro.

    Proiectul intitulat „Construirea de locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ în comuna Voitinel, județul Suceava” are menirea de a oferi condiții locative decente celor care aleg să-și desfășoare activitatea profesională în mediul rural. În prezent, Primăria Voitinel a primit deja două solicitări pentru repartizarea apartamentelor, ceea ce confirmă necesitatea acestei investiții.

    Noua clădire are regim de înălțime parter + mansardă, o suprafață construită de 199 de metri pătrați și o suprafață desfășurată totală de 398 de metri pătrați. Construcția este prevăzută și cu o parcare proprie, iar pentru a răspunde cerințelor de mobilitate modernă va fi instalată o stație de reîncărcare pentru vehicule electrice.

    „Acest proiect este o realizare importantă pentru comuna noastră. Am reușit să construim locuințe moderne pentru specialiștii din sănătate și învățământ, domenii vitale pentru orice comunitate. În acest fel, dorim să le oferim condiții bune de trai celor care aleg să lucreze la Voitinel și să asigurăm stabilitatea serviciilor medicale și educaționale pentru locuitorii noștri. Ne bucurăm că deja există solicitări pentru aceste apartamente, ceea ce arată că investiția răspunde unei nevoi reale”, a declarat primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava Admitere USV SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles