Preşedintele Cyril Ramaphosa a declarat că interzicerea alcoolului va uşura presiunea la care este supus Sistemul Naţional de Sănătate şi este o măsură eficientă în lupta de combatere a coronavirusului. Interdicţia nu este nouă şi este a doua oară anul acesta când intră în vigoare în Africa de Sud. Medicii şi poliţiştii spun că interdicţia anterioară a contribuit la scăderea vizibilă a internărilor de urgenţă în spitale.
Numărul infecţiilor a depăşit un sfert de milion iar decesele survenite din cauza COVID-19 depăşesc pragul de 4000. Guvernul se pregăteşte pentru ce e mai rău şi se aşteaptă ca până la sfârşitul anului să se înregistreze 50.000 de morţi.
Într-o declaraţie publică, Ramaphosa a recunoscut că majoritatea oamenilor au luat măsuri pentru a preveni răspândirea, dar a spus că mai există unii care au acţionat iresponsabil şi i-au pus pe cei din jurul lor în pericol.
„Există o serie de oameni care au participat la petreceri organizate ilegal, care au consumat băuturi, şi se plimbă iresponsabil prin spaţii aglomerate, fără a purta măşti”, a declarat preşedintele.
Africa de Sud rămâne cea mai afectată ţară de pe continentul african, iar la începutul acestei săptămâni a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de cazuri într-o singură zi. Purtarea măştii a devenit obligatorie în spaţiile publice.
Sursa: Mediafax