La data de 24 aprilie 2023, la ora 23.14, Petronela R., de 25 de ani, din municipiul Rădăuți, a reclamat prin 112 faptul că a fost bătută de soțul ei.
Din verificările polițiștilor a reieșit că tânăra este căsătorită de aproximativ 6 ani cu Ioan R., de 37 de ani, cu care are un copil în vârstă de 5 ani. În cursul zilei de 23 aprilie a.c., în urma unui scandal, Petronela R. a părăsit căminul conjugal împreună cu fiica ei minoră și a locuit la o prietenă.
În seara zilei de 24 aprilie 2023, în jurul orei 23.00, la locația respectivă a venit Ioan R., care era sub influența băuturilor alcoolice. Acesta i-a reproșat soției că i-a fost infidelă și că a părăsit căminul conjugal, după care a lovit-o cu palma.
A fost completat formularul de evaluare a riscului, reieșind faptul că există un risc iminent pentru integritatea victimei, astfel că a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie.
