Zi de mare sărbătoare la Dorna Candrenilor, în comuna condusă de primarul Dănuț Candrea, unde întreaga comunitate s-a adunat pentru a-l omagia pe Dumitru Pașcan, care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Înconjurat de familia sa numeroasă și de consătenii care îl prețuiesc, bătrânul a fost sărbătorit cu emoție, bucurie și recunoștință.
Tată a șapte copii, bunic a paisprezece nepoți, străbunic de optsprezece ori și chiar stră-străbunic de două ori, Dumitru Pașcan este imaginea vie a înțelepciunii și a demnității țăranului român. A întâmpinat centenarul îmbrăcat în costum popular, purtând cu mândrie straiele care i-au însoțit tinerețea și identitatea de om al satului.
Gospodar vrednic și neobosit, Dumitru Pașcan a muncit mai bine de o jumătate de secol ca cioban, trăind simplu, aproape de natură, cu mâncare sănătoasă, aer curat și suflet împăcat.
Întrebat care este secretul longevității sale, a răspuns cu seninătate: „Să trăiești curat, fără ură și cu credință în Dumnezeu. Să nu uiți de muncă și de oameni”.
Primarul Dănuț Candrea, prezent la aniversare, a ținut să sublinieze importanța unui astfel de moment pentru întreaga comunitate:
„Astăzi avem un sărbătorit special – un om care a atins 100 de ani. Este o zi deosebită pentru comuna noastră și o mare bucurie pentru mine, pentru că, aflat la al treilea mandat, nu am mai avut niciodată ocazia să sărbătorim un centenar. Domnul Dumitru Pașcan este un exemplu de viață, un gospodar care a trăit 45 de ani la munte, cu mâncare naturală, aer curat și fără stres. A ajuns la această vârstă frumoasă înconjurat de familie și respectul întregii comunități. Îi dorim sănătate, zile senine și mulți ani fericiți! Ne mândrim cu astfel de oameni și sperăm ca și alții să-i urmeze exemplul”.
Sărbătoarea a fost una plină de emoție, cu zâmbete, îmbrățișări și urări din suflet. Cei prezenți au trăit un moment rar și prețios – acela de a onora un om care poartă în el un secol de istorie, tradiție și înțelepciune românească.
Dumitru Pașcan rămâne o pildă vie pentru generațiile tinere, un simbol al trăiniciei și al dragostei de viață. Într-o lume care se schimbă rapid, el continuă să fie dovada că simplitatea, credința și munca cinstită pot duce la o viață lungă și împlinită.