Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O suceveancă a rămas fără 710 de lei de pe card după ce a vrut să vândă un palton pe OLX

O femeie din municipiul Suceava a căzut victima unei înșelăciuni informatice, după ce a încercat să vândă un palton prin intermediul platformei OLX. În loc să încaseze suma cerută, aceasta s-a trezit cu peste 700 de lei retrași din contul personal, în urma accesării unui link fals trimis de un presupus cumpărător.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 5 iulie 2025, și a fost sesizat în jurul orei 15.20 la Poliția Municipiului Suceava, chiar de către persoana păgubită, o femeie din localitate. Aceasta a relatat că, în aceeași zi, în jurul orei 11.00, a publicat un anunț pe OLX, oferind spre vânzare un palton pentru femei, la prețul de 200 de lei.

La scurt timp, în jurul orei 11.10, a fost contactată pe aplicația WhatsApp de o persoană necunoscută, care s-a arătat interesată de achiziționarea produsului. Sub pretextul realizării rapide a plății, presupusul cumpărător i-a transmis un link pentru confirmarea tranzacției, link pe care femeia l-a accesat fără să suspecteze pericolul.

După accesarea link-ului, aceasta a fost redirecționată către o pagină care imita un sistem de plată online și i-a cerut introducerea completă a datelor cardului de Revolut. Ulterior, a fost sunată de pe un număr de telefon care apărea înregistrat sub denumirea de „OLX”, de unde un bărbat s-a recomandat ca fiind operator al platformei.

În timpul conversației telefonice, femeia a primit o notificare de la Revolut conform căreia suma de 710,29 lei fusese retrasă din contul său. La scurt timp, apelul a fost întrerupt, iar numărul de telefon a dispărut din istoricul convorbirilor.

Realizând că a fost victima unei fraude, suceveanca s-a prezentat la sediul Poliției pentru a reclama incidentul. Valoarea totală a prejudiciului a fost estimată la 710 lei.

În acest caz, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au întocmit un dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni: „înșelăciune”, „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos” și „acces ilegal la un sistem informatic”. Cercetările continuă pentru identificarea autorului.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles