O femeie în vârstă de 62 de ani din satul Măneuți, comuna Frătăuții Vechi, a fost găsită fără suflare în livada aflată în spatele locuinței. Descoperirea a fost făcută sâmbătă, 5 iulie 2025, în jurul orei 18.30, de către fiul acesteia, care a alertat imediat autoritățile printr-un apel la 112.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, care au demarat de urgență cercetările. Din primele verificări, s-a stabilit că femeia, identificată ca Viorica P., locuia împreună cu familia în satul Măneuți și figura în evidențele medicale cu afecțiuni psihice, având un diagnostic de tulburare anxioasă și depresivă mixtă. Potrivit datelor obținute de anchetatori, aceasta fusese externată cu o zi înainte din Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.
Pe fondul unei stări depresive accentuate, potențată și de consumul de băuturi alcoolice, femeia s-ar fi deplasat singură în grădina din spatele gospodăriei. Acolo, ar fi improvizat un ștreang folosind o funie și s-ar fi spânzurat de o ramură a unui arbore. Fiul ei a găsit-o la scurt timp, a coborât-o și a încercat să intervină, solicitând totodată sprijinul serviciului de urgență.
Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți pentru efectuarea necropsiei. Potrivit informațiilor preliminare, victima avusese în trecut mai multe tentative de suicid, din care fusese salvată la timp de membrii familiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de „ucidere din culpă”. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.