Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O slujbă misionară cu arhiereu va fi oficiată la biserica din satul Racova cu prilejul sărbătoririi hramului lăcașului de cult

Credincioșii din satul Racova, comuna Udești, precum și din comunitățile învecinate, sunt invitați să participe la un eveniment duhovnicesc de o deosebită importanță religioasă, organizat cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii din localitate.

Manifestarea religioasă va avea loc duminică, 4 octombrie 2026, la biserica din Racova, având hramul Înălțarea Sfintei Cruci. Cadrul liturgic va fi unul solemn, slujba misionară fiind oficiată de un arhiereu, alături de un sobor format din mai mulți preoți. Programul va debuta la ora 08.00 cu Slujba Utreniei, urmată la ora 08.30 de primirea ierarhului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. De la ora 09.00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar de la ora 12.00 toți cei prezenți vor fi poftiți la tradiționala agapă frățească.

Lăcașul de cult își deschide porțile pentru toți cei care doresc să se alăture în rugăciune la acest praznic deosebit al comunității.

„Vă așteptăm cu mare bucurie duhovnicească să fim împreună în rugăciune la acest moment de sărbătoare pentru parohia noastră, primindu-l cu inimile deschise pe ierarhul nostru și împărtășind harul Sfintei Liturghii și bucuria agapei frățești”, a declarat preotul paroh Ovidiu Devisevici.

Reprezentanții parohiei îi îndeamnă pe toți credincioșii să ia parte la acest popas duhovnicesc.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles