Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O femeie a fost rănită la Spătărești după ce a virat la stânga fără să se asigure

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs vineri, 11 iulie 2025, în jurul orei 14.00, pe Drumul Național 2E, în afara localității Spătărești, comuna Fântâna Mare.

Incidentul a avut loc pe sectorul de drum care leagă localitățile Spătărești și Cornu Luncii, fiind implicate două autoturisme, un Volkswagen și un Mercedes. Potrivit primelor informații, autoturismul Volkswagen, condus de o femeie, circula pe direcția Spătărești – Cornu Luncii și, în momentul efectuării unui viraj la stânga, nu s-a asigurat corespunzător.

În acel moment, autoturismul a fost acroșat de un Mercedes care se angajase în depășire regulamentară, condus de un bărbat din zonă. Impactul s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost diagnosticată cu contuzie la umărul stâng.

Polițiștii rutieri sosiți la fața locului au efectuat verificări și au testat ambii șoferi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările inițiale indică faptul că vina pentru producerea coliziunii aparține femeii aflate la volanul autoturismului Volkswagen, care nu ar fi acordat prioritate în momentul schimbării direcției de mers. În urma incidentului, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Ancheta este în desfășurare și este coordonată de Poliția Municipiului Fălticeni.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles