More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Investiție record la Poiana Stampei. Drumul Dornișoara – Poiana Stampei a fost complet asfaltat și modernizat: „Nu este doar o investiție în infrastructură, ci o investiție în dezvoltarea comunității noastre”

    După o așteptare de aproape un deceniu, comuna Poiana Stampei a trecut printr-un moment istoric: finalizarea lucrărilor de asfaltare a drumului comunal 85 E, o arteră vitală pentru întreaga localitate. Cu o lungime de 11 kilometri, acest drum a fost mult timp blocat în planurile administrației locale, trecând abia în urmă cu opt ani din administrarea Romsilva în domeniul public al comunei.

    Investiția, considerată cea mai mare din istoria Poiana Stampei ca valoare, a fost semnată oficial la 26 octombrie 2022 de primarul Viluț Mezdrea, la București, în prezența directorului Companiei Naționale de Investiții, Manuela Irina Pătrășcoiu, și a reprezentanților firmelor care au realizat proiectul, „Îndemînarea” și „Amicii Building”. Asocierea celor două firme a fost responsabilă de construirea drumului, cuprinzând atât asfaltarea, cât și lucrările de infrastructură conexă.

    Valoarea totală a proiectului depășește 6 milioane de euro, dintre care aproximativ 9 kilometri au fost finanțați prin CNI, iar restul de 2 kilometri cu peste un milion de euro din bugetul local. Lucrările au inclus asfaltarea drumului, amenajarea podurilor și podețelor, construirea trecerilor la nivel cu calea ferată, ridicarea zidurilor de sprijin și realizarea acceselor către drumurile laterale, consolidând infrastructura rutieră a comunei și facilitând accesul în zone greu accesibile anterior.

     „Finalizarea drumului comunal 85 E este un moment de referință pentru Poiana Stampei. Nu este doar o investiție în infrastructură, ci o investiție în dezvoltarea comunității noastre. Mulți ani de negocieri, planificări și drumuri birocratice au făcut ca acest proiect să pară de neatins, dar astăzi putem spune că locuitorii comunei beneficiază de un drum sigur și modern. Acesta va facilita atât traficul local, cât și accesul la zone turistice și economice importante, precum Rezervația Naturală Tinovul Mare, deschizând oportunități pentru comunitate și pentru viitorul copiilor noștri”, a declarat Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei.

    Finalizarea lucrărilor nu doar că scurtează semnificativ timpul de deplasare între Dornișoara și Poiana Stampei, dar reprezintă și un pas important pentru dezvoltarea turistică și economică a zonei, consolidând legătura între localități și deschizând noi perspective pentru atragerea de investiții și vizitatori în regiune.

    @glasulsucevei

    Drumul Dornișoara din Poiana Stampei a fost modernizat și este acum mai sigur și mai accesibil. Investiția pune în valoare frumusețea zonei și facilitează circulația pentru localnici și turiști

    ♬ original sound – Glasul Sucevei – Glasul Sucevei

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava Admitere USV SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles