Un bărbat din comuna Pătrăuți a fost reținut de polițiștii suceveni, joi dimineață, după o urmărire în trafic care s-a desfășurat pe străzile localității. Deși a oprit inițial la semnalele agenților de poliție, șoferul a repornit brusc și a încercat să scape, fiind interceptat câteva sute de metri mai târziu. Oamenii legii au descoperit ulterior că bărbatul nu avea permis de conducere, iar mașina la volanul căreia se afla nu era înmatriculată.
Incidentul s-a produs la ora 08.10, când o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești desfășura activități de control în satul Pătrăuți, pe strada Zorilor. Polițiștii i-au făcut semn regulamentar de oprire unui autoturism marca Peugeot. Șoferul s-a conformat inițial, însă imediat după ce agenții au coborât din autospecială, a dat brusc înapoi, a întors mașina la intersecția cu strada Vasile Alecsandri și a pornit în viteză, încercând să dispară din zonă.
Polițiștii au pornit imediat în urmărirea autoturismului, care a fost interceptat și blocat după aproximativ 400 de metri. În urma legitimării, s-a stabilit că la volan se afla Beniamin R., în vârstă de 31 de ani, din Pătrăuți, însoțit de soția sa, Ana R., de 30 de ani, și de fiul lor de doar doi ani, Isaia R..
Verificările în bazele de date au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În plus, autoturismul condus de acesta nu era înmatriculat în România, după cum s-a stabilit în urma verificării seriei de șasiu.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ, însă faptele descoperite de polițiști i-au adus bărbatului mai multe acuzații penale. Pe numele lui Beniamin R. a fost deschis dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat” și „încredințarea unui vehicul unei persoane fără permis de conducere”.
După administrarea probelor, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului. În aceeași zi, la ora 15.10, acesta a fost preluat de o escortă a IPJ Suceava și dus în arestul IPJ Botoșani. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele, sub coordonarea procurorilor.