În această seară a fost emis un cod portocaliu pentru județul Suceava. Fenomene avertizate: local vânt puternic cu rafale de peste 70…80 km/h, vijelie, grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale ce vor depăși 25-30 l/mp.
Interval de valabilitate: Astăzi, în intervalul orar 19.40 – 21.00.
Pentru protecția populației, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
În urma manifestărilor fenomenelor meteorologice prognozate, in dispeceratul integrat ISU-SAJ Suceava au fost înregistrate până la această oră, 42 de apeluri pe numărul unic de urgență unic 112, care au anunțat diferite evenimente:
– incendii provocate de trăsnet direct, în localitățile Dorna Candrenilor, Vicovu de Sus și Dărmănești;
– copaci căzuți pe partea carosabilă sau în gospodării, pe raza localităților Siret, Vatra Dornei, Volovăț, Frumosu, Dorna Arini, Neagra Șarului, Todirești, Fântâna Mare, Cumpărătura, Hănțești, Suceava, Udești, Chiril, Mălini, Mereni – misiuni de recunoaștere și intervenția operativă în situații punctuale – echipaje ale pompierilor militari și lucrători SVSU;
– cabluri electrice rupte și crengi de copaci căzute pe partea carosabila pe raza mai multor localități din județ;
– elemente de construcție (bucată de tablă) căzute de pe acoperișul unui bloc de locuințe din Fălticeni.
Pompierii militari și/sau lucrătorii SVSU-urile din localitățile afectate execută misiuni de recunoaștere și intervenție pentru sprijinire a populației.
Echipajele de intervenție ale furnizorului de energie electrică sunt direcționate punctual și succesiv la toate solicitările primite în urma manifestărilor fenomenelor meteorologice.
Intervențiile sunt în dinamică.
