Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Zilele orașului Milișăuți au făcut neîncăpător terenul de lângă Sala Sporturilor: „Am reușit să scriem o poveste la Milișăuți și să oferim oamenilor două zile de spectacol”

Orașul Milișăuți a sărbătorit la sfârșitul săptămânii care tocmai s-a încheiat, Zilele orașului și datorită unei organizări impecabile totul a fost la superlativ. Sărbătoarea a debutat sâmbătă cu un concert extraordinar susținut de trupa Bosquito, care a adunat mii de spectatori. Terenul de lângă Sala Sporturilor din Milișăuți, unde a fost amplasată scena, a devenit neîncăpător pentru toți cei prezenți. Publicul în extaz a fredonat până târziu în noapte, versurile melodiilor preferate, și au dansat pe ritmuri latino.

Edilul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, a demonstrat încă o dată că este omul potrivit la locul potrivit și că se implică activ, nu doar în dezvoltarea localității ci și în păstrarea tradițiilor și promovarea activităților culturale.

Ziua de duminică, 9 iulie, a fost memorabilă, atât prin faptul că administrația publică a sărbătorit valorile  orașului cât și prin valoarea invitaților care au cântat și au încântat, la Milișăuți.

La inițiativa primarului Vasile Cărare, pe scenă, în aplauzele numerosului public, au fost invitați 12 foști dascăli care au format zeci de generații și au dat oameni de seamă cu care astăzi Milișăuțiul se mândrește. Aceștia au primit flori și diplome de recunoștință pentru activitatea depusă în unitățile de învățământ din Milișăuți, fie că vorbim despre grădiniță, școală primară sau gimnazială.

„Merită cu prisosință aplaudele noastre pentru că ei sunt cei care ne-au format și ne-au educat pe cei mai mulți dintre noi și au făcut din noi oamenii care suntem astăzi și le mulțumim pentru acest lucru. Ei ne-au învățat tot ceea ce înseamnă viața, ne-au învățat toate disciplinele, datorită lor s-au ridicat generații de profesori, ingineri, medici și profesioniști în toate domeniile. Le mulțumim dascălilor noștri!”, a declarat edilul Vasile Cărare.

Tot în acest cadru festiv au fost sărbătorite și cinci cupluri care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsătorie, devenind astfel un exemplu pentru întreaga comunitate. Mirii de aur ai Milișăuțiului au fost familiile Cârmaci Gheorghe și Maria, Păsile Traian și Georgeta, Țical Ioan și Valeria, Marciuc Mihai și Garofina, Cazacu Ștefan și Elena. Emoționați și mulți dintre ei cu lacrimi în ochi, aceștia au spus că este nevoie de respect, dragoste și multă îngăduință pentru a răzbi prin toate greutățile vieții și a ajunge la atâția ani petrecuți împreună.

Atmosfera de cântec, joc și voie bună a fost întreținută de Ansamblul de dansuri „Brîuleț” din Cubolta, Republica Moldova, Ansamblul „Sofianca” din Republica Moldova, Formația Chef Bucovinean, Fanfara „Mugurii Siretului”, interpretele Petronela Popa și Iuliana Sauciuc, Ansamblul „Sofienii” din Republica Moldova, „Haiducii Vlădicii” din Topoloveni Argeș și Orchestra „Trandafir de Bucovina”din Milișăuți.

„În spatele unui astfel de eveniment stă o echipă întreagă și eu nu aș fi reușit dacă nu aș fi avut sprijinul Consiliului Local, al oamenilor din Primărie și al unui grup de voluntari inimoși care m-au ajutat ca totul să iasă bine și pe această cale vreau să le mulțumesc pentru că împreună am reușit să scriem o poveste la Milișăuți și să oferim oamenilor două zile de spectacol”, a completat Vasile Cărare, primarul orașului Milișăuți.

Invitat de onoare al evenimentului a fost îndrăgitul interpret de muzică populară Alexandru Brădățan. Acesta a coborât de pe scenă, în mijlocul publicului, și a oferit un spectacol de excepție. Oamenii s-au prins în horă și au cântat alături de artistul lor preferat, care a devenit un adevărat model pentru tânăra generație. Un moment deosebit de emoționant a fost când un băiețel în vârstă de 8 ani, Damian, a dorit să cânte pe scenă alături de artistul său preferat iar Alexandru Brădățan l-a invitat să fredoneze o strofă împreună cu el.

Grupul Etnofolcloric „Plăieșii” au venit din Republica Moldova pentru a scrie o pagină din povestea Zilelor orașului Milișăuți, iar prestația lor a fost pe măsura așteptărilor publicului. Mii de oameni s-au adunat de prin toată zona să-i vadă și să-i asculte, iar aplauzele și uralele celor prezenți i-au convins pe acești iubiți artiști să mai cânte o melodie, atunci când erau gata să părăsească scena de la Milișăuți.

Veaceslav Magaleas, primarul comunei Sofia din Republica Moldova, a fost prezent la Milișăuți, la Zilele orașului, și a adus în dar un set de opt fluiere la care au cântat membrii Ansamblului „Plăieșii”, dorind că micile talente din Milișăuți să ducă mai departe această artă.

Seara de duminică s-a încheiat cu un impresionant foc de artificii, în aplauzele celor prezenți.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles