Vineri, pe esplanada din fața Casei de Cultură Suceava a fost deschis oficial Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina” și în prima zi de târg a fost lansată stațiunea turistică Bucovina, mai exact Organismul de Management al Destinației Turistice Bucovina, primul din țară, unde s-au asociat stațiunile turistice din județ pentru a vinde mai bine produsul turistic. Astfel, în centrul Sucevei este prezentă Asociația Produs în Bucovina cu standuri de produse tradiționale, produse din carne, din lapte, fructe, alături de cele 25 de stațiuni turistice din județ cu oferta turistică.
Sâmbătă, 14 octombrie, va fi o zi dedicată marelui Ciprian Porumbescu pentru că este ziua de naștere a marelui compozitor și vor avea loc spectacole dedicate lui Ciprian Porumbescu, iar duminică, pe lângă Târgul de toamnă, va avea loc și Festivalul Rapsozilor, în cadrul căruia vor fi mulți invitați din județ dar și din alte județe cu foarte multe surprize pentru publicul prezent.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, în deschiderea Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”, a lansat noua stațiune „Bucovina turistică” alături de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, deputatul Bogdan Gheorghiu și reprezentanții stațiunilor turistice din județ. Din această nouă stațiune fac parte toate cele 25 de stațiuni turistice de interes local și național din județ.
„Astăzi o să lansăm la Suceava această organizație nouă Bucovina Turistică. Există o legislație nouă în turism care ne dă voie să ne asociem și să înființăm organizații pe turism. Județul Suceava are șansa să fie prima organizație aprobată de minister. Organizația pentru Managementul Destinației Turistice. E un pic cam stâlcit numele ăsta, iar eu îi spun pe scurt Bucovina Turistică pentru că ea asociază stațiunile din județul nostru. Și județul Suceava 25 de stațiuni turistice, cele mai multe din țară. Iar acum înființăm o singură asociație ca să putem vinde pachete turistice, să vină oamenii să stea mai mult la Suceava. Și tot azi am avut o ședință cu șefii acestor stațiuni turistice pentru că dorim să lansăm câteva pachete turistice pentru perioada următoare. Pe poarta de intrare în județul Suceava scrie Hai în Bucovina! Pentru ce să vii în Bucovina? Hai de Crăciun la colindat, hai la schi, hai să guști din Bucovina, hai în ospeție în Bucovina. Avem foarte multe pachete turistice pe care noi le pregătim pentru dumneavoastră. Și după cum vedeți s-au asociat stațiunile cu cei din Asociația Produs în Bucovina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Direcția Silvică Suceava, Aeroportul «Ștefan cel Mare». Toți ne gândim să punem umărul pentru promovarea turistică”, a declarat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Gheorghe Flutur a scos în evidență faptul că în ultimii 15 ani brandul Bucovina a fost din ce în ce mai prezent în țară și în străinătate.
„Astăzi județul Suceava are peste jumătate de milion de turiști numai în acest an. Asta înseamnă că suntem în top. După București, Constanța, Prahova, vine Bucovina din urmă tare. Avem peste 20.000 de locuri de cazare. Mai mult de 1.000 de unități de primire și cele mai multe sunt pensiuni agroturistice în zona montană, în proximitatea mănăstirilor din județul Suceava. Aceste lucruri s-au putut întâmpla în primul rând datorită inițiativei oamenilor, dar și a parteneriatului cu primăriile, cu oamenii aceștia în straie populare. Pentru că Bucovina are ceva ce din păcate cam lipsește în țară și anume autenticul. Și chiar dacă a fost criză, autenticul a fost cel care ne-a ținut în picioare și în perioada de pandemie. Pregătim pachete pentru Crăciun. Pe 28 noiembrie vom organiza un eveniment la Vatra Dornei pentru că s-a terminat Cazinoul Băilor de la Dorna, o investiție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. O investiție excepțională. A fost salvat cazinoul. Și am fost alături de Arhiepiscopie în această perioadă și noi și primăria Vatra Dornei. Și arată superb acest cazinou. Apoi, vreau să organizăm astfel de întâlniri și în străinătate. În Marea Britanie, în Italia unde avem bucovineni de-ai noștri care ne așteaptă. Iar invitația mea este să promovați și dumneavoastră fiecare frumoasa Bucovină, stațiunea turistică, pentru că și noi pregătim”, a completat președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Primarul municipiului Suceava Ion Lungu s-a arătat încântat de această inițiativă, deoarece turismul se va face în mod organizat în județul nostru, iar municipiul reședință de județ va fi promovat așa cum se cuvine.
„Mă bucur că avem astăzi posibilitatea să inaugurăm acest târg de toamnă «Produs în Bucovina» în această zi extraordinară de toamnă, în această atmosferă frumoasă. Eu cred că locul Târgului de Toamnă Produs în Bucovina este în centrul orașului. Cred că trei zile sucevenii și nu numai au această posibilitate să se bucure de zilele recoltei și de a cumpăra produse tradiționale din Bucovina. Trebuie spus că în cadrul acestei noi stațiuni Bucovina turistică, noi venim cu OMD-ul Suceava, orașul cetății de scaun. Este un brand foarte bun, la fel ca și brandul Bucovina și avem toate șansele să promovăm. Și până acum am făcut turism, dar fiecare a făcut pe cont propriu. Eu cred că odată cu punerea în mișcare a acestei organizații noi putem avea un turism organizat, civilizat, la care să fie parteneri și operatorii de turism, agenții economici din zona turismului în așa fel încât să putem câștiga cu toții. Eu vreau să cred că o parte din bugetul primăriei poate veni și din turism. Sigur că avem de lucru aici. Discutam de crearea de evenimente, pentru că până la urmă acesta este atributul nostru al autorităților locale. De ce nu, și acest Târg Produs în Bucovina poate să fie unul din ele, pe care să-l îmbunătățim, să-l mărim în așa fel încât să putem aduce și alți oameni care iubesc Bucovina, Suceava”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Alături de stațiunile turistice din județ, un stand de prezentare la acest târg are Gal Sucevița – Putna, una dintre cele mai populare zone din Bucovina, deoarece acesta impresionează prin caracterul său istoric, geografic și turistic dar și datorită monumentelor de arhitectură cu fresce interioare și exterioare din acest colț de țară, ce au fost trecute în Patrimoniul UNESCO.
La nivelul Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Sucevița-Putna, în perioada decembrie 2016 – septembrie 2022 au fost încheiate 38 de contracte de finanțare nerambursabilă. Președintele Gal-ului Sucevița-Putna, Ioan Iacoban, a menționat că obiectivul general este promovarea turismului gastronomic local prin înființarea de puncte gastronomice, rute tematice și circuite turistice prin valorificarea produselor locale.
GAL Sucevița-Putna va promova turismul din această zonă, aici fiind vorba inclusiv despre turismul gastronomic, pentru că bucatele din Bucovina merită să fie cunoscute la nivel național și european.
„Am mers pe structura teritorială a GAL Sucevița Putna. Avem în componența noastră 34 de agenți economici, 16 UAT-uri. Scopul nostru este de a promova zona și avem ce prezenta. Avem mănăstiri, Mănăstirea Humorului, Solca, Mănăstirea Arbore, Sucevița, Putna, care este Ierusalimul neamului românesc. Avem foarte multe piscine cu apă sărată în zona Cacica, Solca, deci un turism balnear pe care îl vom promova. Avem și zona naturale deosebite, de exemplu Ulma, Brodina, deci într-un cuvânt vom căuta toate sursele de finanțare și vom căuta să promovăm această zonă, atât la nivel național cât și la nivel european”, a declarat președintele GAL Sucevița-Putna, Ioan Iacoban.

„Sunt foarte fericită să fiu astăzi, aici. În completare, aș vrea să adaug că se va urmări creșterea gradului de promovare, pentru că deja am trecut granițele țării și am ajuns în Europa. Oportunitățile de finanțare care vor fi în perioada următoare, vor putea să susțină această inițiativă. Vreau să-l felicit pe domnul președinte pentru tot ceea ce faceți în promovarea OMD Bucovina. Este un concept care este unic, este un concept care scoate la lumină tot ceea ce este resursa naturală și de ce să nu recunoaștem că și din punct de vedere economic este o resursă care este ieftină de vândut dar care poate să aducă valoare adăugată mare. Numărul de proiecte care poate fi făcut aici este absolut nelimitat, fiind posibilități de restructurare sau de extindere a structurilor turistice, iar noi sucevenii, trebuie să fim numărul unu pentru că avem cel mai mare potențial turistic. Sunt mândră că sunt bucovineancă și acest lucru îl spun peste tot pentru că Bucovina este o carte de vizită europeană”, a declarat Doina Iacoban, subsecretar de stat în Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene.

Sucevenii sunt așteptați cu mic, cu mare, la acest eveniment extrem de deosebit pentru municipiul reședință de județ, cât și pentru întreaga Bucovină.

























