Sediul renovat și modernizat al Primăriei Ipotești a fost sfințit joi de un sobor de preoți, în prezența mai multor oficialități. Atât președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, cât și deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, au avut doar cuvinte de laudă la adresa administrației publice din Ipotești, condusă de edilul Dumitru Gulei.
Clădirea primăriei, construită în anul 1982, a fost complet renovată, întregul spațiu fiind recompartimentat. Au fost schimbate instalațiile electrice, sanitare și termice și s-a realizat o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Lucrările s-au derulat în cadrul unui proiect în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei, bani proveniți din bugetul local al unității teritorial administrative.
„Primăria arăta ca acum 40 de ani. S-au schimbat geamurile, ușile, tabla pe acoperiș și s-a izolat exteriorul. Am amenajat curtea exterioară și am creat 35 de locuri de parcare, am realizat o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități și am înlocuit instalațiile electrice, termice și sanitare. Am extins Primăria cu 300 de metri pătrați și am amenajat o nouă sală pentru ședințele de Consiliu Local, modernă și dotată cu aparatură de ultimă generație dar și o arhivă. Fiecare departament al instituției beneficiază de birouri separate astfel încât Primăria a devenit mai funcțională. Am creat condiții civilizate pentru angajați ca să lucreze mai eficient dar și pentru cetățenii care vin la Primărie cu diverse probleme. Avem multe proiecte în derulare și mulțumim președintelui Gheorghe Flutur pentru susținere”, a declarant Dumitru Gulei, primarul comunei Ipotești.
Locuitorii acestei comune beneficiază de condiții de mediu urban iar sediul nou al Primăriei completează imaginea unei localități aflate în plin proces de dezvoltare.
„Domnule Gulei, felicitări pentru ceea ce faceți. V-am văzut broboadele de transpirație pe frunte și de la căldură, dar și de la emoții, pentru că domnul Gulei este un om care recunoaște că vorbește mai puțin și nu este un atlet al vorbelor, dar face treabă. Îmi e drag să vin la oamenii care fac treabă. Ipoteștiul are 10.000 de locuitori. Practic, este o extensie a Sucevei, care se dezvoltă și la dumneavoastră și la Șcheia și la Moara, iar noi trebuie să spunem că aproape ne-am văzut obligați să dezvoltăm această rețea pentru a răspunde acestei dezvoltări de 10.000 de locuitori. În urmă cu câțiva ani erați mult mai puțini. O localitate care are aproape 100% gaz metan, apă și canal, înseamnă civilizație. Aici, în proximitatea Sucevei, nici nu se putea altfel. Este o localitate care are școli modernizate, pregătește un proiect pentru o școală verde, pregătește și are în lucru un cămin cultural modern la Compania Națională de Investiții. Mă bucur de dezvoltarea dumneavoastră de aici din zonă, mă bucur foarte mult”, a subliniat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a apreciat unitatea acestei comunități și colaborarea de care locuitorii au dat dovadă, aceste aspecte contribuind din plin la dezvoltarea zonei.
„L-am auzit pe primarul nostru Gulei vorbind. Unii dintre dumneavoastră îl cunoașteți chiar foarte bine și îl cunoașteți în mod special ca un om al faptelor, mai puțin al vorbelor. Este un om care muncește mult, care propune și duce la îndeplinire proiecte importante, așa cum este și acesta al sediului administrativ al Primăriei Ipotești. Mă bucur să văd aici un lucru extraordinar, și anume o comuniune între cetățenii acestei comune, cetățenii creștini, care se înțeleg și acesta este un lucru extraordinar. Aș mai vrea să spun că lucrul acesta ne ajută să ne ținem uniți, să ne dezvoltăm. Cu siguranță sunt mai multe opțiuni politice, cu siguranță sunt mai multe păreri, dar cel mai important lucru este să cădem de acord pe marile proiecte și cele mai importante proiecte de dezvoltare ale comunei Ipotești. Aceasta este o comună extrem de importantă, o prelungire a municipiului Suceava am putea spune. Văd aici o dezvoltare extraordinară. Acest proiect este doar o parte din multitudinea de proiecte pe care le are în dezvoltare astăzi comuna Ipotești. Vreau să îl felicit pe primarul Gulei. Vreau să felicit Consiliul Local în integralitatea lui, pe consilieri, pe viceprimar. Avem ce învăța, putem să schimbăm păreri, putem să schimbăm idei, avem ce învăța de la echipa de aici, de la Ipotești. Un lucru extrem de important pe care l-a subliniat primarul Gulei, și anume echipa aceasta pe care a dezvoltat-o, a strâns-o, în legătură cu Consiliul Județean, proiectele acestea comune de dezvoltare ale comunei Ipotești își au și își dau roadele și astăzi aici”, a subliniat deputatul Ioan Balan.
La acest eveniment deosebit de important pentru întreaga comunitate din Ipotești, au participat primarii din zona Sucevei, și anume Viorel Cucu, primarul comunei Adâncata, Ezekiel Belțic, primarul orașului Salcea și Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara.








