Ritmic Suceava

La Milișăuți s-a petrecut trei zile și trei nopți, locuitori de toate vârstele având posibilitatea să marcheze Zilele orașului într-un mod cât mai plăcut. De la locuri de joacă amplasate în curtea Săli de Sport, la grătarele încinse și berea rece, toți, de la mic la mare, s-au bucurat și au cântat alături de interpreții favoriți care au urcat pe scenă, în cele trei zile de spectacol.

Atmosfera de cântec, joc și voie bună a fost întreținută de toți cei prezenți, localnici sau de prin împrejurimi, veniți să asculte muzică bună, să se fotografieze cu artiștii preferați și să obțină autografe. Meritul reușitei acestui eveniment care s-a desfășurat vineri, sâmbătă și duminică la Milișăuți, este fără îndoială al edilului Vasile Cărare, sufletul petrecerii și omul care a organizat totul în cele mai bine detalii, asigurându-se că locuitorii orașului pe care îl administrează cu atâta dăruire, vor avea parte de momente de neuitat.

Festivitățile au debutat vineri, cu un spectacol de folclor susținut de Fanfara Stamate, grupul „Trandafir de Bucovina” din Milișăuți, „Luca” din Arbore, după care a susținut un recital interpreta Iuliana Sauciuc. Spectacolul a continuat cu Ansamblul „Florile Bucovinei” din Rădăuți, seara de vineri încheindu-se cu Oleg și Lucia Sacaliuc.

Petrecera și voia bună au continuat sâmbătă, la Milișăuți, când publicul numeros a ascultat Fanfara Cândești, Ansamblul Dogrogeanca „Sulina”, cât și un recital susținut de interpreta Diana Ignat. Discoteca de altădată organizată după lăsarea întunericului a adus împreună mai multe generații, oamenii bucurându-se că după perioada restricțiilor impuse pe fondul pandemiei de Coronavirus, pot socializa și pot celebra viața cu tot ce înseamnă ea.

Ziua de duminică a marcat sfârșitul manifestărilor organizate cu ocazia Hramului Sfântului Procopie și a fost ziua în care sute de oameni s-au adunat în fața scenei amplasate lângă Sala de sport din oraș, curtea devenind neîncăpătoare pentru toți cei prezenți. Nici măcar stropii de ploaie nu au reușit să alunge buna dispoziție iar oamenii s-au încăpățânat să stea, sub umbrele, și să se bucure de atmosfera din poveștile de altădată, ale bunicilor, de la horile din sat.

Membrii Ansamblului „Ciprian Porumbescu” au încântat publicul, iar Fetele din Botoșani au cântat despre dragostea de viață, spectatorii mulțumindu-le cu un ropot de aplauze. Pe scena de la Milișăuți a fost prezentă și interpreta Denisa Solovăstru, cât și grupul „Trilișești” din Iaslovăț.

Primarul Vasile Cărare a acordat, în acest cadru deosebit, diplome unor cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie și au celebrat nunta de aur.

În final, a renunțat și ploaia să mai dea bătăi de cap iar când pe scenă a urcat trupa Compact, totul parcă s-a transformat și a căpătat culoarea marilor concerte, Milișăuți reușind să atragă în public, fani ai acestor artiști, veniți de la kilometri buni distanță, și dovedind astfel că și în localitățile mici se pot organiza evenimente culturale deosebite.

Cultura și tradițiile au fost dintotdeauna pansamentul sufletului pentru oamenii acestor locuri, iar edilul Vasile Cărare a înțeles că locuitorii din Milișăuți au nevoie și de hrană pentru suflet, iar în aceste trei zile de sărbătoare, le-a oferit-o din plin.

„În anul 1487, sub domnia lui Ștefan cel Mare, a fost construită Biserica din Milișăuți – Bădeuți, cu hramul Sfântului Procopie, hram ce a fost sărbătorit cu o strânsură, fără întrerupere la data de 8 iulie, vreme de 522 de ani. Această tradiție a fost întreruptă acum 13 ani. În acest an am reînnodat tradiția și am reînviat strânsura pe care o așteptam cu atâta ardoare când eram copii, cu trei zile de sărbătoare”, a declarat Vasile Cărare, primarul orașului Milișăuți.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here